Poezia „If” de Kipling – Lecția supremă despre caracter și demnitate

O reflecție personală despre una dintre cele mai puternice poezii scrise vreodată – „If” de Rudyard Kipling – în traducerea profundă a lui Dan Duțescu. O trăire autentică, sub semnătura Adrian Ioan Buda (BUDA).

Poezia care m-a învățat să rămân OM

Poezia If a fost scrisă de Rudyard Kipling în limba engleză, dar pentru mine cea mai "pe sufletul meu" versiune rămâne traducerea lui Dan Duțescu.
O consider o bijuterie a limbii române, nu doar o simplă traducere, ci o rescriere cu suflet, care păstrează forța și noblețea originalului.

Am redescoperit aceste versuri urmărind un TikTok cu Sorin Ovidiu Vîntu, care comenta cu luciditate o strofă anume:

„De poţi să joci agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe-un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată,
Iar c-ai pierdut : nici un cuvânt măcar;”

Mesajul e simplu și crud: dacă ai pierdut, pleacă.
Fără scuze. Fără drame. Fără regrete afișate. Reia totul de la zero.
Asta e coloana vertebrală a unui om matur, nu plânsul după un zar prost. (Chiar și în politică)

Dar eu m-aș opri asupra altei strofe, care mi-a rămas în minte de ani de zile:

„Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;”

Aici nu mai vorbim doar despre curaj sau reziliență, ci despre caracter.
Coloana vertebrală morală. Despre acel echilibru rar între verticalitate și umanitate.

Să nu devii ceea ce disprețuiești.
Să nu te compromiți nici prin exces de bunătate jucată, nici prin aroganță mascată în înțelepciune.
Să stai drept, nu pentru că e ușor, ci pentru că altfel te frângi.
Iar când vine minciuna, s-o înfrunți cu adevăr, nu cu altă minciună.
Când vine ura, s-o treci prin filtrul discernământului, nu al instinctului.

Pentru mine, asta e cea mai grea luptă: să rămâi om într-o lume care-ți cere să devii altceva.

Și dacă ai uitat ce înseamnă să fii OM, recitește aceste versuri și adu-ți aminte:

„De poţi rămîne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag rănì să nu te poată:
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o întreci gonind mereu,
Al tău va fi Pământul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!”

Las poezia întreagă. Merită citită. Merită trăită. Merită transmisă mai departe.

De poti fi calm cînd toti se pierd cu firea  
În jurul tãu, si spun cã-i vina ta;  
De crezi În tine, chiar cînd omenirea  
Nu crede, dar sã-i crezi si ei cumva;  
S-astepti, dar nu cu sufletul la gurã;  
Sa nu dezminti minciuni mintind, ci drept;  
Sa nu räspunzi la urã tot cu urã,  
Dar nici prea bun sa pari, nici prea-ntelept;

De poti visa -si nu-ti faci visul astru;  
De poti gindi - dar nu-ti faci gindul tel;  
De-ntimpini si Triumful si Dezastrul  
Tratînd pe-acesti doi impostori la fel;  
De rabzi sã vezi cum spusa ta-i sucitã  
De pisicher, sã-I prinda-n lant pe prost;  
Cnd munca vietii tale näruitã  
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poti sä joci agonisita toatã  
Grämada, si s-o joci pe-un simgur zar,  
Sã pierzi, si iar sa-ncepi ca-ntîia datã,  
Iar c-ai pierdut - nici un cuvint mäcar;  
De poti sili nerv, inima si vînã  
Sä te slujeasca dupa ce-au apus,  
Si piept sä tii cînd nu mai e stäpînã  
Decît Vointa ce le strigã:"Sus!"

De poti rämîne tu în marea gloatã;  
Cu regi tot tu, dar nu strãin de ea;  
Dusman, om drag räní sã nu te poatã:  
De toti sä-ti pese, dar de nimeni prea;  
De poti prin clipa cea neiertätoare  
Sa treci si s-o Întreci gonind mereu,  
Al täu va fi Pämîntul ästa mare,  
Dar mai mult: vei fi Om, baiatul meu!